Meciul zilei azi fotbal 17 aprilie. Inter – Cagliari este un meci din etapa cu numărul 33 din Serie A, unde mă aștept ca echipa lui Chivu să facă spectacol și să se impună la pas, mai ales că moralul jucătorilor celor de la Inter este la cote ridicate. Hai cu verde și azi!

Meciul Zilei

Inter vs Cagliari

1 & peste 2.5 goluri


Analiză meciul zilei: Inter vs Cagliari

  • Inter este liderul din Serie A, având nu mai puțin de 9 puncte peste locul secund, ocupat de Napoli.
  • De partea cealaltă, Cagliari se află doar pe poziția a 16-a și se luptă pentru evitarea retrogradării – are doar 5 lungimi peste „zona roșie”.
  • Echipa lui Chivu vine după o victorie de moral, 3-4 în deplasare la Como, meci în care a revenit de la 2-0.
  • Și Cagliari vine după un succes, 1-0 vs Cremonese, asta după 4 înfrângeri consecutive.
  • Inter domină categoric duelurile directe cu cei de la Cagliari și nu a mai pierdut cu aceștia din 2019, perioadă în care a înregistrat o remiză și nu mai puțin de 10 victorii.

Am ales pariul „1 & peste 2.5 goluri”, deoarece Inter nu își permite pași greșiți în lupta pentru titlu și mă aștept să se impune acasă. Cagliari este un adversar modest, iar în deplasare are mari probleme (3 victorii și 16 partide).