Meciul zilei fotbal 6 mai. Corvinul – Voluntari este un meci din etapa cu numărul 8 din play-off-ul ligii a 2-a din România. Mă aștept la un duel echilibrat, în care miza își va lăsa amprenta. Cele două formații luptă la promovare!

Meciul Zilei

Corvinul vs Voluntari

prima repriză X


Analiză meciul zilei: Corvinul vs Voluntari

  • Corvinul este lider în campionat și principala favorită la promovare.
  • Voluntari ocupă locul 3, dar cu un succes, poate urca pe poziția secundă, loc de promovare directă.
  • Voluntari nu a pierdut niciun meci în play-off (6 victorii și o remiză).
  • În schimb, Corvinul are doar 4 victorii și nu mai puțin de 3 înfrângeri.
  • De 4 ori s-au întâlnit până acum cele două echipe. Corvinul s-a impus o dată, Voluntari de două ori, iar un joc s-a încheiat la egalitate.
  • Ultima întâlnire a avut loc în aprilie, joc câștigat de Voluntari cu 1-0.

Încerc pariul „prima repriză X”